Comunicat de presă

13
feb
2017

Directorul general AMDM, Vladislav Zara a avut o întrevedere cu directorul general Tauralp Systems GMBH, Rainer Alzinger

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) susține antreprenorii care investesc în producerea medicamentelor în Republica Moldova și optează pentru majorarea numărului de fabricanți de preparate farmaceutice autohtone. O declarație în acest sens a fost făcută de către directorul general AMDM, Vladislav Zara, în cadrul întrevederii cu Rainer Alzinger, directorul general Tauralp Systems GMBH, companie care a cumpărat în anul 2014 pachetul de 95% de acţiuni ale SA”Farmaco” deţinute de Guvernul Republicii Moldova.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat despre etapa la care se află procesul de reconstrucție a ”Farmaco”, precum și despre Ordinul Ministerului Sănătății, care a permis întreprinderii producătoare de medicamente extinderea termenului de implementare a normelor GMP până la sfârșitul anului 2017.

”Agenția Medicamentului a optat pentru extinderea termenului de implementarea a normelor GMP, pentru ca Dumneavoastră să aveți timp să finalizați procesul de reutilare a uzinei. Sunt sigur că până la sfârșitului anului veți primi certificatul GMP și veți furniza pe piața noastră farmaceutică medicamente calitative și accesibile”, a menționat Vladislav Zara.

La rândul său, Rainer Alzinger a dat asigurări că lucrările se derulează conform graficului de execuție, specificând că noul aparataj, instalat la întreprindere, a fost produs în Italia, Germania, SUA, Elveţia, Franţa, Rusia şi va da posibilitate de a produce medicamente de calitate, precum şi forme farmaceutice noi. ”Anul trecut a fost un an greu, pentru că s-au făcut investiții enorme în tehnologii noi, dar anul acesta vom reveni pe piața farmaceutică autohtonă. Aplicarea standardului GMP va face posibilă vânzarea medicamentelor „Farmaco” nu doar în Republica Moldova, dar și pe piețele farmaceutice străine”, a specificat investitorul german.

În prezent, 7 companii farmaceutice autohtone dețin certificate GMP.  

Noutăţi

22
iun
2017

Comitetul Director al proiectului Twinning, întrunit în şedinţă

17
mai
2017

Medicamente cu prețuri reduse de producător, înregistrate de AMDM

10
apr
2017

Aproximativ 400 de medicamente au fost înregistrate de AMDM cu preţ redus de producător

Development and support SEMSEO

(c) 2015. Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale