Comunicat de presă AMDM

15
aug
2017

AMDM a semnat, în premieră, acorduri de colaborare cu două instituţii similare din UE

     Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din Republica Moldova a încheiat acorduri de colaborare cu Agenția de Stat de Control a Medicamentului din cadrul Ministerului Sănătății din Republica Lituania şi Oficiul de Înregistrare a Medicamentului, Dispozitivelor Medicale și a Produselor Biocide din Republica Polonă, state membre ale Uniunii Europene. Semnarea acestor două  acorduri este o premieră pentru AMDM, care anterior nu a mai beneficiat de parteneriate cu instituţii de reglementare în domeniul medicamentului şi dispozitivelor medicale din alte state.
     Acordurile de colaborare au fost semnate de către Directorul General al AMDM, Vladislav Zara, cu omologii din Lituania şi Polonia, Gintautas Barcys şi Grzegorz Cessak,  în cadrul întrunirii autorităţilor regulatorii în domeniul medicamentului şi dispozitivelor medicale, participante în proiectul Twinning, care a avut loc în perioada 09-12 august 2017, în or. Varșovia, Polonia.
    „Odată cu semnarea acordurilor de colaborare, a fost stabilit temeiul legal pentru o colaborare eficientă între instituțiile de reglementare din Moldova, Lituania şi Polonia. AMDM va beneficia de sprijinul şi experiența partenerilor europeni, în vederea perfecţionării cadrului legislativ. Încheierea acordurilor de colaborare cu statele membre ale Uniunii Europene este un prim pas întru stabilirea relațiilor oficiale și fortificarea statutului AMDM în rețeaua europeană a autorităților de reglementare în domeniul medicamentului și dispozitivelor medicale”, a precizat Vladislav Zara.
     Acordurile de colaborare cu Lituania şi Polonia vor permite AMDM să-şi fortifice activitatea de supraveghere a pieţei farmaceutice din Republica Moldova şi să sprijine consolidarea eficacităţii sistemului de sănătate, în corespundere cu standardele europene.
   În cadrul întrunirii au mai fost discutate subiecte ce vizează monitorizarea prezenței produselor medicamentoase pe piețele farmaceutice din Lituania, Polonia și Republica Moldova, evidenţa şi raportarea studiilor clinice şi farmacovigilenţă în sistemul european, EudraVigilance – sistemul de monitorizare a siguranței medicamentelor.
Un alt subiect important, supus discuţiilor, a vizat participarea autorităţilor de la Varşovia la concursul de transfer al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), care supervizează siguranţa medicamentelor vândute în Uniunea Europeană, din Marea Britanie în Polonia.

Noutăţi

24
oct
2017

AMDM îndeamnă pacienții și medicii să raporteze despre reacții adverse la medicamente

19
oct
2017

Delegaţie oficială din Republica Belarus, în vizită la Chişinău

13
oct
2017

AMDM şi Centrul de Expertiză şi Testare în Sănătate din Republica Belarus au semnat un memorandum de colaborare

Development and support SEMSEO

(c) 2015. Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale