Comunicat de presă AMDM

29
noi
2017

Circa 360 de medicamente au fost înregistrate cu preţuri de producător noi

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a înregistrat 358 de preparate farmaceutice cu preţuri de producător noi, în luna octombrie 2017.

Din numărul total de medicamente, 37,4% sunt de origine europeană, 21,5% sunt importate din țările CSI, iar 23,2% - din alte ţări. Totodată, aproape 18% din medicamente se produc în Republica Moldova.

În urma evaluării de către AMDM a dosarelor depuse, producătorii au redus prețurile în monedă naţională la peste 260 de medicamente, fiind în medie cu 8,98% mai mici față de cele aprobate anterior în Catalogul Național de Prețuri. În alte 45 de cazuri prețurile de producător au fost înregistrate pentru prima dată.

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 525 din 22.06.2010, preţurile sunt valabile timp de un an din data emiterii ordinului Directorului General.

 

Noutăţi

29
noi
2018

Agenţii economici pot solicita orice act permisiv, eliberat de AMDM, în format electronic, prin intermediul Ghişeului unic

25
oct
2018

Lansarea ghișeului unic de gestionare și eliberare a actelor permisive, discutată de către conducerea AMDM cu delegaţia Republicii Serbia

17
oct
2018

Dulciuri şi cadouri pentru copii din partea AMDM

Development and support SEMSEO

(c) 2015. Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale