Reacțiile adverse la medicamente nu trebuie trecute cu vederea. Află cum le poți raporta!

12
sep
2019

Reacțiile adverse la medicamente nu trebuie trecute cu vederea.
Află cum le poți raporta!

„Raportând reacții adverse puteți reduce suferința și puteți salva vieți!” Acesta este mesajul comunicat de angajații Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) în cadrul expoziției internaţionale specializate de echipamente medicale, preparate farmaceutice și stomatologie „MoldMedizin&MoldDent-2019”, deschise în ajun, unde instituția participă cu un stand dedicat farmacovigilenței.

Pe parcursul celor 3 zile de expoziție, angajații AMDM vor îndemna vizitatorii să răspundă la un chestionar simplu pentru a evalua nivelul de informare a populației privind reacțiile adverse cauzate de medicamente. Iar pacienții, medicii sau farmaciștii care vor să anunțe despre consecințele neplăcute, survenite ca urmare a administrării unor preparate farmaceutice, vor putea completa un formular special, care va fi ulterior analizat de autoritățile responsabile. Acțiunea se înscrie în șirul eforturilor depuse de AMDM pentru a spori gradul de conștientizare în rândul populației privind importanța raportării reacțiilor adverse.

Zinaida Bezverhni, director general, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale: „Sarcina de bază a Agenției este ca pe piața din Moldova să fie comercializate doar produse calitative, sigure și eificente. Iar sistemul național de farmacovigilență este unul dintre cele mai importante instrumente care ne permite să realizăm această sarcină. Prin intermediul lui, înregistrăm, sistematizăm şi gestionăm cazurile de reacţii adverse medicamentoase, precum şi cazurile privind eficacitatea medicamentelor raportate de personalul din sistemul de sănătate şi de pacienţi. ”

De ce medicamentele provoacă reacții adverse?

Fiecare medicament pe care îl procurăm în farmacie este însoțit de un prospect, pe care este important să-l citim cu atenție. În el vom găsi o listă a posibilelor reacții adverse – de la frecvente până la foarte rare – pe care acesta le poate provoca, potrivit producătorului, care a realizat un șir de teste preclinice și clinice pe un număr restrâns de voluntari. Odată ce medicamentul este lansat pe piață,  numărul pacienților care îl administrează crește considerabil, ceea ce înseamnă că pot apărea reacții adverse noi.

Vizitatorii standului AMDM au fost instruiți să raporteze atât reacțiile adverse care se regăsesc în prospect, cât și cele care nu sunt menționate, pentru că în ambele cazuri, este vorba de o informație extrem de importantă pentru evaluarea gradului de siguranță a medicamentului. Fiecare dintre ei a primit câte o insignă cu mesajul „Eu raportez reacțiile adverse!”

Irina, vizitatoare: „Am completat formularul pe care l-am găsit aici la stand, pentru că urmez un tratament hormonal și din cauza unui medicament am reacții adverse severe. Aș vrea să fie luate măsuri în privința lui. I-am spus medicului meu despre disconfort și el mi-a micșorat doza, dar senzațiile neplăcute oricum rămân. Urmează să decidem dacă renunțăm la acest preparat sau nu.”

Marin, vizitator: „Cunosc că fiecare medicament are reacții adverse și la fiecare persoană acestea se manifestă diferit. Eu de fiecare dată citesc prospectul medicamentului și, din fericire, nu am avut cazuri în care să manifest reacții neplăcute. Cred că e important ca oamenii să cunoască pașii pe care trebuie să-i urmeze atunci când se ciocnesc cu  o astfel de situație”.

Galina, vizitatoare: Cred că am avut reacții adverse, cel puțin odată, posibil că erau indicate în prospect, dar nu am citit atent. După ce am administrat medicamentul, am avut dureri de stomac, dar nu m-am gândit să anunț pe cineva, pentru că nu mi s-a părut important. Acuma deja sunt informată și data viitoare voi proceda altfel.”

De ce este important să raportăm reacțiile adverse?

Raportările reacțiilor adverse sunt procesate de angajații Agenției Medicamentului, iar ulterior, în funcție de gravitatea/frecvența acestora, autoritatea responsabilă va lua măsurile necesare, astfel ca preparatul farmaceutic să devină mai tolerabil pentru pacienți.

Lina Gudima, șef secție Farmacovigilență și studii Clinice, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale: „Una dintre măsuri este corectarea prospectului – se vor face mențiuni suplimentare în privința reacțiilor adverse sau se va corecta doza recomandată. În cazuri grave, când riscurile la care este expus pacientul prevalează asupra beneficiilor, preparatul poate fi scos din vânzare. Este important să înțelegem că fiecare pacient răspunde individual la tratament, iar un medicament care provoacă reacții adverse nu este neapărat unul necalitativ – el poate fi eficient, dar totodată poate cauza un răspuns neprevăzut la pacient.”

Cum raportăm reacțiile adverse?

În anul 2018, Agenția Medicamentului a înregistrat 940 de raportări a reacțiilor adverse, 91% dintre ele parvenind de la specialiștii din sistemul medical. Pentru comparație, în 2010, către AMDM erau expediate doar 54 de sesizări. Creșterea numărului de raportări se datorează multiplelor campanii de informare, desfășurate de instituție, dar și de faptul că din 2015, acest proces a fost digitalizat.

Astăzi, raportarea reacțiilor adverse poate fi efectuată și online, pe siteul amed.md. Informația este automat stocată în baza de date națională privind reacțiile adverse, iar de acolo este transmisă în baza de date globală a Organizației Mondiale a Sănătății, unde se colectează date despre siguranța medicamentelor în etapa de postautorizare din majoritatea țărilor lumii.

Dacă pentru angajații din sistemul medical, raportarea reacțiilor adverse este obligatorie, pentru pacienți este opțională, deși la fel de importantă.

Puteți raporta reacțiile adverse:

Online: pe pagina amed.md
Prin e-mail: farmacovigilenta@amed.md
Prin scrisoare expediată la adresa: Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Secţia Farmacovigilenţă şi Studii Clinice, MD-2028 or. Chişinău, str. Korolenko 2/1
Prin fax: 022 88-43-38
La telefon: 022 88-43-38
Fișa prin care puteți comunica despre reacțiile adverse poate fi descărcată aici

Noutăţi

08
oct
2019

AMDM invită distribuitori de medicamente şi farmacii la o discuție preliminară privind monitorizarea activă a stocurilor de produse farmaceutice

12
sep
2019

„Raportând reacții adverse puteți reduce suferința și puteți salva vieți!”

09
aug
2019

AMDM a retras din Nomenclatorul de stat ambele forme ale produsului medicamentos STRIM

Development and support SEMSEO

(c) 2015. Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale