Ceremonia de lansare a fost organizată

Reuniunea de deschidere care a avut loc pe data de 9.03.2017, cu participarea oficialilor Delegației Uniunii Europene din Republica Moldova, reprezentanților Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din Republica Moldova, Agenției de Stat pentru Controlul Medicamentelor din cadrul Ministerului Sănătății din Republica Lituania și a Oficiului pentru Înregistrarea Medicamentelor, Dispozitivelor Medicale și a Biocidelor din Republica Polonia, a marcat demararea oficială a proiectului European Twinning “Consolidarea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale ca agenție de reglementare in domeniul medicamentelor, dispozitivelor medicale și activității farmaceutice” care va contribui la îmbunătățirea calității medicamentelor, dispozitivelor medicale și activității farmaceutice în Republica Moldova.

Obiectivul general al proiectului este implementarea deplină și corectă a aquis-ului UE în domeniul medicamentelor și a dispozitivelor medicale, și pregătirea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale („AMDM”) pentru aderarea la comunitatea agențiilor de reglementare în calitate de partener cu drepturi egale.

Excelența Sa, Dl Pirkka Tapiola a subliniat faptul că implementarea cu success a acestui proiect va contribui la dezvoltarea capacităților Agenției, ceea ce o va alinia la nivelul instituțiilor similare din țările membre ale UE. În acest mod UE oferă asistență întru asigurarea unui acces continuu la medicamente calitative

„Acest proiect va armoniza competențele AMDM la același nivel cu cele ale instituțiilor similar din statele member din UE și va permite pacienților să beneficieze de produse medicamentoase și dispositive medicale mai eficiente și de o calitate mai înaltă”, a afirmat ambasadorul Republicii Lituania în Republica Moldova, Dl Rimantas Latakas.

Acest proiect oferă opurtunitatea de a ne apropia. Polonia și Lituania sunt vecini  în cadrul UE și datorită reformelor realizate anterior, am avansat în aceste domenii și suntem încântați să ne împărtășim experiențele cu dvs. Mai mult, aceste proiecte crează o apropiere, doarece sunteți deja o țară asociată la UE și aveți dreptul să beneficiați de asistență din parte noastră”, spune ambasadorul Republicii Polonia în Republica Moldova, Dl Artur Michalski.

Proiectul, în valoare de 1 100 000 EUR, finanțat din fondurile UE, va fi implementat pe durata a 24 de luni, avînd drept scop consolidarea activității AMDM în materie de fabricare și punere pe piață a produselor medicamentoase, farmacovigilență, distribuirea și stabilirea prețurilor, precum și în raport cu dispozitivele medicale în vedere supravegherii pieței, vigilenței, înregistrării, studiilor clinice și activității farmaceutice. La finalizarea proiectului finanțat din fonduri Europene, Agenția va fi înzestrată cu capacități de nivelul celor din instituțiile similare din statele membre UE, iar pacienții vor avea posibilitatea să beneficieze de medicamente și dispozitive medicale de calitate mai bună, mai sigure și mai eficiente.

Proiectul Twinning va fi implementat de către parteneri din Statele Membre ale Uniunii Europene– Ministerul Sănătății (Republica Lituania), Agenția de Stat pentruControlul Medicamentelor din cadrul Ministerului Sănătății (Republica Lituania), Oficiul pentru Înregistrare a Medicamentelor, Dispozitivelor Medicale și Biocidelor (Republica Polonă) și Agenția Centrală de Management a Proiectelor (Republica Lituania) în cooperare cu instituția parteneră din țara beneficiară– Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din Republica Moldova.

 

Noutăţi

10
aug
2018

Precizări în legătură cu atenționarea, lansată de EMA

08
aug
2018

Situația pe piața farmaceutică, iulie 2018

23
iul
2018

Development and support SEMSEO

(c) 2015. Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale