Panadol Artro 665 mg comprimate cu eliberare prelungită retragerea de pe piaţă a medicamentului din cauza complexităţii și dificultăţii de gestionare a supradozajului

Martie 2018

Panadol Artro 665 mg comprimate cu eliberare prelungită retragerea de pe piaţă a medicamentului din cauza complexităţii și dificultăţii de gestionare a supradozajului

Stimate Profesionist din domeniul sănătății,
De comun acord cu Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency= EMA) și cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, compania GSK dorește să vă informeze cu privire la recomandările de retragere de pe piață a medicamentului Panadol Artro 665 mg comprimate cu eliberare prelungită din cauza complexităţii și dificultăţii de gestionare a supradozajului.

Rezumat
· Din cauza complexității în gestionarea supradozajului cu medicamentele care conţin paracetamol cu eliberare prelungită, produsul Panadol Artro 665 mg, comprimate cu eliberare prelungită, se află în procedură de retragere de pe piață. Autorizaţia de punere pe piaţă va fi suspendată pentru medicamentele care conţin paracetamol cu eliberare modificată şi pentru medicamentele care conţin paracetamol cu eliberare modificată în combinaţie cu tramadol, conform Deciziei Comisiei Europene nr. (2018)1151 din data de 19.02.2018.
· Cazurile de supradozaj cu medicamentul Panadol Artro 665 mg comprimate cu eliberare prelungită, sunt imprevizibile. Concentrația plasmatică maximă se poate atinge mai târziu, iar concentrațiile înalte, în special după doze mari, pot persista timp de câteva zile. Se pot înregistra momente de vârf duble.
 · Recomandările consacrate de tratament în cazul supradozării cu paracetamol administrat în forme cu eliberare imediată (EI) s-ar putea să nu fie eficiente pentru tratamentul cazurilor de supradozaj cu medicamente care conţin paracetamol cu eliberare prelungită.
· În conformitate cu informațiile despre produs, nu s-au înregistrat probleme în cazul utilizării în condiţii normale a medicamentului Panadol Artro 665 mg comprimate cu eliberare prelungită. Pacienții care utilizează în prezent medicamentul Panadol Artro 665 mg comprimate cu eliberare prelungită, pot continua în siguranță tratamentul cu comprimatele rămase, atât timp cât sunt utilizate conform indicațiilor terapeutice aprobate și posologiei recomandate. În momentul în care pacienții nu vor mai avea acces la medicamentul Panadol Artro 665 mg comprimate cu eliberare prelungită, aceștia vor putea trece în siguranță la tratamentul cu un medicament cu eliberare imediată sau alt analgezic echivalent.

Adaptarea tratamentului
· Până la finalizarea retragerii de pe piață a medicamentelor care conţin paracetamol cu eliberare prelungită, în cazul supradozajului cu Panadol Artro 665 mg comprimate cu eliberare prelungită, trebuie luate în considerare următoarele ajustări ale protocolului standard de tratament a supradozajului cu paracetamol. În acest sens, în lipsa unor recomandări locale deja adaptate sau a unei abordări mai conservatoare (de ex. pragul inferior pentru a începe tratamentul cu NAC de 6 g), se pot folosi următoarele recomandări generale:
· În caz de supradozaj cunoscut sau suspectat cu ≥10 g de paracetamol (sau ≥150 mg/kg greutate corporală la copii) sau în cazul în care nu se cunoaște doza ingerată, antidotul N-acetilcisteină (NAC) trebuie administrat imediat, indiferent de concentrația serică inițială de paracetamol, deoarece concentrația serică de paracetamol în caz de supradozaj acut cu forme farmaceutice cu eliberare prelungită poate atinge o valoare maximă în termen de până la 24 de ore după ingestie.
· În cazul ingestiei unei cantități de paracetamol <10 g dar fără a se cunoaşte intervalul de timp de la momentul ingestiei, trebuie recoltate probe multiple pentru depistarea concentraţiei serice de paracetamol la intervale adecvate (de exemplu, 4, 6 și 8 ore după ingestie). În cazul în care concentrațiile serice de paracetamol nu se reduc suficient, trebuie avută în vedere și recoltarea de probe suplimentare. Dacă, la orice moment, concentrațiile serice de paracetamol depășesc valorile din nomograma Rumack-Matthew, este indicată administrarea antidotului NAC.
· În cazul în care nu se cunoaște timpul trecut de la momentul ingestiei sau în cazul în care valoarea concentrației serice de paracetamol nu se poate obține în decurs de 8 ore de la supradozaj, se recomandă inițierea tratamentului cu antidot (NAC) fără a aștepta detectarea concentrațiilor serice de paracetamol.
· În cazul începerii tratamentului cu N-acetilcisteină, acesta trebuie prelungit dincolo de primul ciclu de 21 de ore dacă nivelul paracetamolului seric se păstrează peste limita de detecție (sau mai mare de 10 mg/l) sau dacă valoarea concentraţiei serice de alanil-aminotransferază (ALT) creşte peste 100 U/l și trebuie continuat până când concentrația de paracetamol ajunge sub limita de detecție de 10 mg/l sau până când valoarea ALT scade sub 100 U/l.
· Antidotul trebuie administrat în doza recomandată conform protocoalelor locale.

Contextul preocupărilor privind siguranța
Principala preocupare privind siguranța în cazul tratamentului cu paracetamol o reprezintă toxicitatea hepatică în urma administrării de doze ridicate, supraterapeutice, care poate fi letală în lipsa unui tratament adecvat. Paracetamolul este medicamentul cel mai frecvent folosit cu scopul de auto-agresiune cu intenție de suicid.
Într-o analiză retrospectivă farmacocinetică și clinică a 53 de cazuri de supradozaj acut, între 2009 și 2015, cu paracetamol cu eliberare prelungită (EP) efectuată de Centrul Suedez de Informare Toxicologică, a fost observată absorbția prelungită cu moment(e) de vârf întârziat(e) și/sau multiple odată cu creșterea dozei, sugerând faptul că protocolul standard de tratament al supradozajului, elaborat în principal pentru forme farmaceutice cu eliberare imediată (EI), a fost inadecvat în majoritatea cazurilor. Poate fi necesară mărirea dozei de N-acetilcisteină, în condițiile în care doza optimă respectivă nu a fost identificată încă. Aceste rezultate au fost confirmate într-o serie de cazuri similare din Australia.
Riscul de hepatotoxicitate provocată de paracetamol depinde de doză, dar și de factorii de risc proprii pacienților. Principalii factori de risc sunt vârsta, malnutriția, consumul de alcool, medicația concomitentă sau utilizarea de produse din plante care stimulează sistemul CYP 450 sau care prelungesc timpul de golire gastrică, boala hepatică cronică și insuficiența renală concomitentă (însoțite de niveluri serice crescute de fosfat).
Protocolul standard de tratament care utilizează exclusiv nomograma Rumack-Matthew (sau variații ale acesteia) bazat pe formulările standard de paracetamol s-ar putea să nu fie eficace pentru supradozajul cu paracetamol în formulări cu eliberare prelungită. Concentrația plasmatică maximă poate fi atinsă mai târziu, iar concentrațiile ridicate, în special după doze mari, pot persista timp de câteva zile. Prin urmare, protocoalele obișnuite de recoltare de probe și regimurile de tratament utilizate în tratamentul supradozajului cu formulări cu eliberare imediată nu sunt adecvate în cazul formelor farmaceutice cu eliberare prelungită.
Pacienții care utilizează în prezent medicamentul Panadol Artro 665 mg comprimate cu eliberare prelungită, pot continua în siguranță tratamentul cu comprimatele rămase, atât timp cât sunt utilizate conform indicațiilor terapeutice aprobate și posologiei recomandate. Aceștia pot să treacă apoi în siguranță la tratamentul cu un medicament care conţine paracetamol cu eliberare imediată sau alt analgezic echivalent.

NOTĂ
În Nomenclatorul de Stat al Medicamentelor nu este înregistrat produsul medicamentos Panadol Artro 665 (Paracetamolum) comprimate cu eliberare prelungită.

Referința:
https://www.anm.ro/_/COMUNICARI%20DIRECTE/DHPC%20Panadol%20Artro_08.03.2018%20final.pdf

Noutăţi

22
mai
2018

AMDM a emis 85 de decizii ce vizează licențierea activității farmaceutice în trimestru I, 2018

21
apr
2018

O delegație a ANMDM din România a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova

20
apr
2018

Comitetul Director al proiectului Twinning s-a reunit în cea de-a cincea ședință pentru a discuta rezultatele obținute

Development and support SEMSEO

(c) 2015. Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale