a) organizează şi realizează controlul planificat şi inopinat al activităţii întreprinderilor şi instituţiilor farmaceutice, indiferent de forma juridică de organizare, de tipul de proprietate şi desubordonare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, răspunde la solicitările Ministerului Sănătăţii privind realizarea de inspecţii în domeniul de activitate;
b) exercită funcţia de control la etapele de recepţie, evidenţă, păstrare şi livrare a medicamentelor şi verifică respectarea cerinţelor tehnice faţă de încăperile şi obiectivele în care se păstrează acestea;
c) constată contravenţiile şi întocmeşte procese-verbale conform prevederilor Codului contravenţional al Republicii Moldova în domeniile de activitate;
d) examinează reclamaţiile în domeniul medicamentului şi activităţii farmaceutice, prelevează probe din întreprinderile farmaceutice şi instituţiile farmaceutice pentru controlul calităţii, înaintează prescripţii, perfectează acte de control, procese-verbale, întocmeşte dări de seamă despre activitatea de efectuare a inspecţiei, cu informarea Ministerului Sănătăţii;
e) aplică măsuri de prevenire a prezenţei pe piaţa farmaceutică a medicamentelor nesupuse evaluării calităţii, fără documente de origine, cu termen de valabilitate expirat etc.;
f) conlucrează cu alte organe de control;
g) consultă şi efectuează controlul implementării şi respectării Regulilor de bune practici: de Laborator (GLP – Good Laboratory Practice);în Studiul Clinic (GCP – Good Clinical Practice); de Fabricaţie (GMP – Good Manufacturing Practice); de Distribuţie (GDP – Good Distribution Practice); de Farmacie (GPP – Good Pharmaceutical Practice);