Atribuțiile AMDM de coordonare a procesului de aprovizionare cu medicamente a spitalelor vor fi preluate de Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate.
- Ro
- Ru
- En
CONTROLUL DE STAT AL CALITĂŢII MEDICAMENTELOR, LA UN NIVEL NOU
03.10.2012
Controlul de stat al calităţii medicamentelor fabricate în Republica Moldova şi a medicamentelor de import va fi efectuat mult mai rapid în cadrul Laboratorului pentru Controlul Calităţii Medicamentelor al Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
Astăzi, în cadrul unui eveniment public la care a participat şi Prim-ministrul Republicii Moldova Vlad Filat, Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a prezentat aparate, utilaje şi materiale moderne necesare pentru efectuarea controlului de stat al calităţii medicamentelor cu care a fost dotat recent Laboratorul. Tot astăzi, a avut loc o şedinţă de lucru la care au participat Vlad Filat, prim-ministrul Republicii Moldova, Andrei Usatîi, ministrul Sănătăţii şi angajaţii Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, fiind discutate mai multe subiecte.
Alexandru Coman, directorul Agenţiei Medicamentului, a menţionat că asigurarea calităţi medicamentelor în Republica Moldova este o prioritate a sistemului de ocrotire al sănătăţii şi politicii naţionale în domeniul medicamentului. „Controlul calităţii medicamentelor este un factor-cheie al sistemului de asigurare a calităţii şi este realizat prin intermediul Laboratorului. Odată cu deschiderea sediului nou al Laboratorului, vor fi asigurate toate condițiile necesare unei activități normale a specialiștilor", a spus Alexandru Coman.
La rândul lui, Vlad Filat a felicitat colectivul acesteia cu noul sediu, precizând că s-a făcut încă un pas în dezvoltarea sistemului medical. El a remarcat că obiectivul comun al Guvernului este asigurarea accesibilităţii fizice şi economice a populaţiei cu medicamente. Pentru a realiza acest scop, premierul a cerut ca în timp de şase luni Laboratorul să fie dotat cu toată tehnica şi utilajele performante necesare, solicitând implicarea activă a Ministerului Sănătăţii prin alocarea de resurse financiare. El a mai menţionat că trebuie de monitorizat implementarea ordinelor privind prezenţa în farmacii a listei de medicamente şi dispozitive medicale de importanţă socială. Totodată, premierul s-a arătat deranjat de faptul că actualmente medicamentele se prescriu după denumirile comerciale, medicii indicând şi farmacia de unde acestea pot fi procurate. În acest sens, el a cerut ca Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale să monitorizeze implementarea ordinului privind prescrierea medicamentelor după denumirile comune internaţionale.
Premierul a cerut Agenţiei să întreprindă măsuri pentru ca pe viitor să nu fie admisă comercializarea medicamentelor sub formă de suplimente aditive. În altă ordine de idei, s-a mai menţionat despre necesitatea asigurării unei planificări stricte în ceea ce priveşte procurarea şi distribuirea centralizată a dispozitivelor medicale, despre necesitatea formulării unor cerinţe pentru informarea corectă a consumatorilor prin intermediul publicităţii şi ca până la 1 ianuarie să fie elaborat un mecanism de achiziţionare a medicamentelor şi dispozitivelor medicale în mod centralizat, iar procesul să fie monitorizat şi transparent.
Andrei Usatîi, ministrul Sănătăţii, a declarat că prioritate este asigurarea populaţiei cu medicamente de importanţă socială. În acest sens, Laboratorul prin misiunea sa de a verifica calitatea medicamentelor, va contribui la aceea ca ele să fie prezente cât mai rapid în farmacii. La rândul său, Ministerul Sănătăţii a extins lista medicamentelor compensate, astfel că şi bolnavii care suferă de diverse maladii – astmul bronşic, cancer, boli cardiace, boli mintale etc. vor beneficia de medicamente la un preţ redus.
Referitor la cerinţele formulate de premier în cadrul acestei şedinţe, Andrei Usatîi a spus că toate acestea vor fi realizate în mod obligatoriu, rezultatele fiind raportate şi mai devreme de şase luni.
Laboratorul pentru controlul calităţii medicamentelor se ocupă de efectuarea controlului de stat al calităţii medicamentelor fabricate în Republica Moldova şi medicamentelor de import, inclusiv ale celor recepţionate în calitate de ajutor umanitar, precum şi a materiei prime utilizate în fabricarea şi/sau prepararea medicamentelor. Construcţia Laboratorului a început în 2004 şi s-a finisat în 2012, fiind cheltuiţi cca. 40 mln. de lei, iar pentru dotarea acestuia au fost investiţi 2714494 de lei. În timpul apropiat Laboratorul va fi suplinit cu alte aparataje şi materiale necesare pentru procesul de control al calităţii.
Pentru relaţii: Angela Buzu, şef Secţie evaluare, statistică şi comunicare, tel: 022 28 13 49, e-mail:angela.buzu@amed.md
|
11
окт
2016
Atribuțiile AMDM de coordonare a procesului de aprovizionare cu medicamente a spitalelor vor fi preluate de Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate. |
08
авг
2016
Curs de instruire cu tema ”GРP. Reguli de bună practică de farmacie” |
04
авг
2016
Lipsa unor produse farmaceutice din țară, discutată de AMDM și distribuitorii de medicamente |