Demența este pierderea funcționării cognitive – gândire, amintire și raționament – într-o asemenea măsură încât interferează cu viața și activitățile de zi cu zi ale unei persoane. Unii oameni cu demență nu își pot controla emoțiile, iar personalitățile lor se pot schimba. Demența variază în severitate de la cel mai ușor stadiu, când abia începe să afecteze funcționarea unei persoane, până la cel mai sever stadiu, când persoana trebuie să depindă complet de ceilalți pentru activitățile de bază ale vieții de zi cu zi, cum ar fi hrănirea.
Femeile în vârstă cu ochelari care poartă o sariDemența afectează milioane de oameni și este mai frecventă pe măsură ce oamenii îmbătrânesc (aproximativ o treime din toți oamenii de 85 de ani sau mai mult pot avea o formă de demență), dar nu este o parte normală a îmbătrânirii. Mulți oameni trăiesc până la 90 de ani și mai mult fără niciun semn de demență.
Există mai multe forme diferite de demență, inclusiv boala Alzheimer, care este cea mai frecventă.
Care sunt semnele și simptomele demenței?
Semnele și simptomele demenței apar atunci când neuronii (celulele nervoase) din creier, cândva sănătoși, nu mai funcționează, pierd conexiunile cu alte celule ale creierului și mor. În timp ce toată lumea pierde unii neuroni pe măsură ce îmbătrânește, persoanele cu demență suferă o pierdere mult mai mare.
Semnele și simptomele pot varia în funcție de tip și pot include:
- Experimentați pierderi de memorie, judecată slabă și confuzie
- Dificultate de a vorbi, de a înțelege și de a exprima gânduri sau de a citi și de a scrie
- Rătăcire și pierdere într-un cartier cunoscut
- Probleme în gestionarea responsabilă a banilor și plata facturilor
- Întrebări repetate
- Folosind cuvinte neobișnuite pentru a se referi la obiecte familiare
- Durează mai mult pentru a îndeplini sarcinile zilnice normale
- Pierderea interesului pentru activitățile sau evenimentele zilnice normale
- Halucinarea sau experimentarea iluziilor sau paranoia
- Acționând impulsiv
- Nu-i pasă de sentimentele altora
- Pierderea echilibrului și probleme cu mișcarea
Persoanele cu dizabilități intelectuale și de dezvoltare pot dezvolta, de asemenea, demență pe măsură ce îmbătrânesc și, în aceste cazuri, recunoașterea simptomelor lor poate fi deosebit de dificilă. Este important să luați în considerare abilitățile actuale ale unei persoane și să monitorizați schimbările în timp care ar putea semnala demența.
Ce cauzează demența?
Demența este rezultatul modificărilor în anumite regiuni ale creierului care fac ca neuronii (celulele nervoase) și conexiunile lor să nu mai funcționeze corect. Cercetătorii au asociat schimbările din creier cu anumite forme de demență și investighează de ce aceste schimbări se întâmplă la unii oameni, dar nu la alții. Pentru un număr mic de persoane, au fost identificate variante genetice rare care provoacă demență.
Care sunt diferitele tipuri de demență?
Diverse tulburări și factori neurodegenerativi contribuie la dezvoltarea demenței printr-o pierdere progresivă și ireversibilă a neuronilor și a funcționării creierului. În prezent, nu există un remediu pentru orice tip de demență.
Tipurile de demență includ:
Boala Alzheimer, cel mai frecvent diagnostic de demență în rândul adulților în vârstă. Este cauzată de modificări ale creierului, inclusiv acumulări anormale de proteine cunoscute sub numele de plăci de amiloid și încurcături tau.
Demența frontotemporală, o formă rară de demență care tinde să apară la persoanele sub 60 de ani. Este asociată cu cantități sau forme anormale ale proteinelor tau și TDP-43.
Demența cu corp Lewy, o formă de demență cauzată de depozitele anormale ale proteinei alfa-sinucleină, numite corpi Lewy.
Demența vasculară, o formă de demență cauzată de afecțiuni care afectează vasele de sânge din creier sau întrerup fluxul de sânge și oxigen către creier.
Demență mixtă, o combinație de două sau mai multe tipuri de demență. De exemplu, prin studii de autopsie care au implicat adulți în vârstă care sufereau de demență, cercetătorii au identificat că mulți oameni au avut o combinație de modificări ale creierului asociate cu diferite forme de demență.
Oamenii de știință investighează modul în care procesele bolii subiacente în diferite forme de demență încep și se influențează reciproc. De asemenea, ei continuă să exploreze varietatea de tulburări și procese ale bolii care contribuie la demență. De exemplu, pe baza studiilor de autopsie, cercetătorii au caracterizat recent o altă formă de demență cunoscută sub numele de LATE. Dobândirea ulterioară a cunoștințelor despre cauzele care stau la baza demenței va ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine aceste condiții și să dezvolte strategii mai personalizate de prevenire, tratament și îngrijire.
Alte condiții care provoacă demență sau simptome asemănătoare demenței includ:
- Hidrocefalie cu presiune normală, o acumulare anormală de lichid cefalorahidian în creier
- Boala Creutzfeldt-Jakob, o tulburare rară a creierului
- Boala Huntington, o boală a creierului moștenită, progresivă
- Encefalopatie traumatică cronică, cauzată de leziuni cerebrale traumatice repetate
- Demența asociată cu HIV, o boală rară care apare atunci când virusul HIV se răspândește la creier
- Consumul intens de alcool pe o perioadă lungă de timp
- Leziuni la cap, cum ar fi o comoție cerebrală în urma unei căderi sau a unui accident
- Probleme emoționale, cum ar fi stresul, anxietatea și depresia
- Delirium, o stare bruscă de confuzie și dezorientare
În plus, afecțiunile medicale precum tumorile, deficiențele de vitamine, efectele secundare ale medicamentelor sau problemele cu tiroida, rinichii sau ficatul pot provoca, de asemenea, probleme grave de memorie care seamănă cu demența. Unele cauze ale simptomelor demenței pot fi oprite sau chiar inversate prin tratament. De exemplu, hidrocefalia cu presiune normală se rezolvă adesea cu tratament.
Asemănarea simptomelor diferitelor demențe poate face dificilă obținerea unui diagnostic precis. Dar un diagnostic corect este important pentru a obține un tratament adecvat.
Cum este diagnosticată demența?
Doctor care studiază scanările creierului Pentru a diagnostica demența, medicii evaluează mai întâi dacă o persoană are o afecțiune subiacentă, potențial tratabilă, care ar putea avea legătură cu dificultăți cognitive. Un examen fizic pentru a măsura tensiunea arterială și alte semne vitale, precum și testele de laborator ale sângelui și ale altor fluide pentru a verifica nivelurile diferitelor substanțe chimice, hormoni și vitamine, pot ajuta la descoperirea sau excluderea posibilelor cauze ale simptomelor.
O revizuire a istoricului medical și familial al unei persoane poate oferi indicii importante despre riscul de demență. Întrebările tipice ar putea include întrebarea dacă demența apare în familie, cum și când au început simptomele, schimbări în comportament și personalitate și dacă persoana ia anumite medicamente care ar putea cauza sau agrava simptomele.
Următoarele proceduri pot fi, de asemenea, utilizate pentru a diagnostica demența:
Teste cognitive și neurologice. Folosite pentru a evalua gândirea și funcționarea fizică, aceste teste includ evaluări ale memoriei, rezolvarea problemelor, abilităților lingvistice și abilităților de matematică, precum și echilibrul, răspunsul senzorial și reflexele.
Scanări ale creierului. Aceste teste pot identifica accidente vasculare cerebrale, tumori și alte probleme care pot provoca demență. Scanările identifică, de asemenea, modificări în structura și funcția creierului. Cele mai frecvente scanări sunt:
Tomografia computerizată (CT), care utilizează raze X pentru a produce imagini ale creierului și ale altor organe
Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), care utilizează câmpuri magnetice și unde radio pentru a produce imagini detaliate ale structurilor corpului, inclusiv țesuturi, organe, oase și nervi
Tomografia cu emisie de pozitroni (PET), care folosește radiațiile pentru a oferi imagini ale activității creierului – cum ar fi utilizarea energiei – sau molecule specifice în diferite regiuni ale creierului.
Evaluare psihiatrică. Dacă cineva se confruntă cu schimbări de comportament sau de dispoziție, poate fi recomandată o evaluare psihiatrică pentru a determina dacă depresia sau o altă afecțiune de sănătate mintală cauzează sau contribuie la simptomele unei persoane.
Teste genetice. Unele forme de demență sunt cauzate de genele unei persoane. În aceste cazuri rare, un test genetic comandat de un medic poate ajuta oamenii să știe dacă au genele modificate. Este important să discutați cu un consilier genetic înainte și după testare, împreună cu membrii familiei și medicul. Există, de asemenea, teste genetice care caută variații genetice care afectează riscul cuiva de a dezvolta demență, dar aceste teste nu pot fi folosite pentru a diagnostica demența.
Testele lichidului cefalorahidian (LCR). LCR este un fluid limpede care înconjoară creierul și măduva spinării, oferind protecție, izolație și nutrienți. Medicii colectează LCR efectuând o puncție lombară, numită și puncție spinală. Măsurarea nivelurilor de proteine sau alte substanțe din LCR poate fi utilizată pentru a ajuta la diagnosticarea bolii Alzheimer sau a altor tipuri de demență.
Analize de sange. Acum este posibil ca mulți medici, în funcție de disponibilitatea specifică statului, care reflectă ghidurile , să comande un test de sânge pentru a măsura nivelurile de beta-amiloid, o proteină care se acumulează anormal la persoanele cu Alzheimer. Mai multe alte teste de sânge sunt în curs de dezvoltare. În prezent, rezultatele testelor de sânge singure nu ar trebui folosite pentru a diagnostica demența, dar pot fi luate în considerare împreună cu alte teste. Cu toate acestea, disponibilitatea acestor teste de diagnostic este încă limitată.
Este posibil ca unele dintre testele și procedurile utilizate pentru a diagnostica demența să nu fie acoperite de asigurările de sănătate. Verificați cu furnizorul dvs. de asigurări și discutați cu echipa de îngrijire a sănătății pentru a determina ce opțiuni ar putea funcționa cel mai bine pentru dvs.
Detectarea precoce a simptomelor este importantă, deoarece unele cauze pot fi tratate cu succes. Cu toate acestea, în multe cazuri, cauza demenței este necunoscută și nu poate fi tratată eficient. Totuși, obținerea unui diagnostic precoce poate ajuta la gestionarea afecțiunii și la planificarea în avans. În stadiile incipiente ale demenței, este posibil ca oamenii să își continue activitățile de zi cu zi. Pe măsură ce boala progresează, oamenii vor trebui să adopte noi strategii pentru a ajuta la adaptare.
Planificarea din timp poate include, de asemenea, deciderea ce se întâmplă dacă și când boala devine mai severă. Uneori, o persoană cu demență se oferă voluntar să-și doneze creierul după ce a murit. Donarea de creier îi ajută pe cercetători să studieze tulburările cerebrale, cum ar fi boala Alzheimer și demența asociată. Studiind creierul persoanelor care au murit, cercetătorii au aflat deja multe despre modul în care tipurile de demență afectează creierul și despre cum le-am putea trata și preveni mai bine.
