Tulburările de comportament la copii sunt modele de comportament care pot afecta capacitatea copilului de a funcționa acasă, la școală sau în medii sociale. Astfel de simptome sunt prezente timp de șase luni sau mai mult.
Tulburările de comportament la copii pot crea o serie de provocări și dificultăți în viața unui copil. Astfel de condiții pot duce la probleme sociale, dificultăți academice și probleme disciplinare în diferite contexte.
Dacă sunteți îngrijorat de comportamentul copilului dvs., poate fi util să aflați mai multe despre unele dintre condițiile care pot contribui la problemele de comportament în copilărie. Obținerea intervenției poate ajuta copilul să dezvolte abilități care îl vor ajuta să facă față unora dintre aceste provocări și să vă ajute să vă adaptați ca părinte, astfel încât să vă puteți sprijini mai bine copilul.
Este important să rețineți că, chiar dacă copilul dumneavoastră se luptă cu comportamente provocatoare, nu înseamnă neapărat că are o afecțiune mintală diagnosticabilă. Și a fi diagnosticat cu o tulburare de comportament nu înseamnă că un copil trebuie etichetat într-un mod negativ.
Uneori, comportamentele pot fi privite ca probleme, deoarece nu sunt conforme cu ceea ce se așteaptă să facă un copil într-un anumit cadru.
În astfel de cazuri, recunoașterea nevoilor și caracteristicilor unui copil poate ajuta părinții, profesorii și îngrijitorii să adapteze experiențele și să ofere intervenții și acomodari care vor ajuta la atenuarea stresului și le vor permite copiilor să se implice în mediul lor într-un mod care funcționează pentru nevoile lor individuale.
Caracteristicile tulburărilor de comportament la copii
Tulburările de comportament tind să fie caracterizate de comportamente care sunt considerate perturbatoare. Deoarece aceste condiții implică direcționarea acțiunilor către alți oameni, ele sunt uneori cunoscute ca tulburări de externalizare.
Aceste tulburări implică uneori:
- Agresiune
- Sfidare
- Delincvenţă
- Hiperactivitate
- Neatenţie
- Impulsivitate
- Consumul de substanțe
Nu toate problemele de comportament indică prezența unei afecțiuni și majoritatea copiilor experimentează un anumit tip de comportament perturbator din când în când. Dar dacă comportamentul unui copil durează șase luni sau mai mult și îi afectează acasă, viața socială sau academică, ar trebui să discutați cu medicul copilului dumneavoastră.
Diagnosticul tulburărilor de comportament la copii
Diagnosticul tulburărilor de comportament la copii implică de obicei o evaluare a simptomelor acestora. Medicul copilului dumneavoastră poate începe prin a pune întrebări despre comportamentul copilului dumneavoastră. Ei vor analiza, de asemenea, antecedentele și istoricul medical al copilului dumneavoastră.
Diagnosticul poate implica, de asemenea, examinări, evaluări psihologice și interviuri cu alte persoane, cum ar fi profesorii și îngrijitorii copilului dumneavoastră. Deși s-ar putea să recunoașteți semnele unei tulburări de comportament, doar un profesionist calificat poate pune un diagnostic.
Tulburările de comportament sunt rareori diagnosticate la copii înainte de vârsta de cinci ani. Crizele de furie ocazionale și alte comportamente perturbatoare sunt frecvente la copii în timpul copilăriei timpurii.
Cercetările indică faptul că peste 80% din toți preșcolarii au crize de furie din când în când. Astfel de accese sunt adesea pe termen scurt, iar copiii le depășesc pe măsură ce dobândesc noi abilități de adaptare.
Cauzele tulburărilor de comportament la copii
Tulburările de comportament la copii nu au o singură cauză identificabilă. În schimb, numeroși factori joacă un rol în apariția diferitelor probleme de comportament. Unii factori care pot contribui la apariția unei tulburări de comportament includ:
Diferențe în chimia și structura creierului: Unele cercetări sugerează că diferențele în dezvoltarea, chimia și structura creierului pot contribui la unele condiții de comportament. Nivelurile de neurotransmițători și răspunsul creierului la diferite substanțe chimice pot contribui, de asemenea, la diferențele de comportament.
Genetică: Anumite tulburări de comportament tind să apară în familii, ceea ce sugerează că factorii genetici pot contribui la aceste afecțiuni.
Sex și gen: tulburările de comportament sunt mai frecvente la copiii de sex masculin. Acest lucru ar putea fi influențat de factori biologici, dar așteptările societății cu privire la rolurile tradiționale de gen pot avea, de asemenea, un impact asupra modului în care se comportă copiii. De exemplu, în timp ce băieții manifestă mai multă agresiune fizică, fetele sunt mai predispuse să se implice în agresiune verbală sau relațională.
Experiențe traumatice: Copiii expuși la stres și traume au mai multe șanse de a avea probleme de comportament. Astfel de traume pot proveni din abuz și neglijență. Cercetările au descoperit, de asemenea, că copiii crescuți de părinți autoritari sunt mai susceptibili de a se angaja în comportament agresiv. Copiii care se confruntă cu factori de stres socio-economici pot avea mai multe șanse de a avea probleme de comportament.
Tipuri de tulburări de comportament la copii
Unele condiții care pot contribui la probleme de comportament la copii includ următoarele.
Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este o afecțiune neurocomportamentală care este de obicei diagnosticată pentru prima dată în copilărie. Ea implică modele de comportament caracteristice care pot implica hiperactivitate, neatenție și impulsivitate. Copiii cu aceste caracteristici pot avea mai multe dificultăți în a acorda atenție, a rămâne la sarcină și a-și controla comportamentele.
Caracteristicile ADHD pot include:
- Fiind ușor distras
- Să te plictisești ușor
- Dificultate în urma instrucțiunilor
- Nelinişte
- Comportamente perturbatoare, zgomotoase
- Întreruperea altora
- Acționând impulsiv
Tulburări de comportament
Tulburarea de conduită (TC) se caracterizează prin agresivitate față de ceilalți. Copiii cu această afecțiune încalcă normele sociale cu colegii, acasă și la școală.
Copiii care au tulburări de conduită pot:
- Intimidați sau amenința pe alții
- Intră în lupte fizice
- Distruge proprietatea
- Comportament în moduri crude față de oameni și animale
- Fura sau minte pentru câștig personal
Tulburare de opoziție-sfidătoare (ODD)
Tulburarea de opoziție-sfidător (ODD) este o afecțiune care începe de obicei în copilărie și este caracterizată prin modele de agresivitate și comportament neadecvat. Simptomele primare ale afecțiunii implică furie, comportament sfidător și răzbunare.9
Copiii cu ODD tind să:
- Are crize de furie frecvente
- Au o toleranță scăzută la frustrare
- Minte, enervați intenționat pe ceilalți și creaza conflicte
- Sunt capriciosi și ușor de enervat
- Refuza solicitărilor
Alte condiții pot contribui, de asemenea, la comportamentul perturbator la copii. Copiii autisti se pot comporta, de asemenea, in moduri neasteptate in diferite situatii din cauza diferentelor in modul in care se raporteaza la lume. Anxietatea, tulburarea bipolară, depresia, tulburările de învățare și tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) pot contribui, de asemenea, la comportamente perturbatoare.
Tratamentul tulburărilor de comportament la copii
Tratamentul tulburărilor de comportament la copii depinde de natură, tipul și severitatea problemelor cu care se confruntă copilul. În multe cazuri, intervenții se vor concentra pe:
Terapie de familie: Copiii cu tulburări de comportament beneficiază adesea dacă părinții, frații și alți membri ai familiilor participă la ședințe de terapie împreună. Terapia de familie poate stabili relațiile și comunicarea, reducând în același timp conflictele.
Terapie individuală: diferite tipuri de psihoterapie pot ajuta copiii să învețe să gestioneze comportamentul. Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este o abordare care poate ajuta copiii să învețe să identifice și să schimbe gândurile care contribuie la problemele comportamentale.
Medicație: Nu există niciun medicament special pentru tratarea tulburărilor de comportament, anumite medicamente pot ajuta copiii să gestioneze diferite simptome pe care să le-ar putea experimenta.10
Educația părinților: copiii cu probleme de comportament pot beneficia, de asemenea, dacă părinții învață cum să răspundă mai eficient la problemele de comportament. Educația părinților se concentrează adesea pe strategii de management al comportamentului.
Tratament rezidențial: în unele cazuri, comportamentul unui copil poate deveni scăpat de sub control și poate necesita un tratament mai intens pentru a-i ajuta pe el și pe alții să fie în siguranță.
Confruntarea cu tulburările de comportament la copii
Utilizarea unor strategii eficiente de management al comportamentului în casă poate ajuta părinții și copiii să facă față mai bine problemelor comportamentale.
Unele tactici care pot ajuta includ:
- Crearea unei structuri consistente în casă
- Oferiți reguli și instrucțiuni clare
- Stabilirea și aplicarea limitelor comportamentului
- Utilizarea întăririi pozitive pentru a încuraja comportamentele dorite
- Utilizarea time-out-urilor pentru a reduce probabilitatea de izbucniri comportamentale sau de comportament inadecvat
