Comunicat de presă

15
feb
2017

AMDM supraveghează activitatea farmaceutică, efectuând inspecţii în farmacii

Inspectoratul GPP şi Dispozitivelor Medicale al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a efectuat, în ianuarie a.c., 19 controale planificate în farmaciile din Republica Moldova.

În rezultatul inspecţiilor, s-a înregistrat 46 de încălcări, în jumătate de cazuri fiind întocmite procese verbale, care au fost remise instanţei de judecată în vederea aplicării sancţiunilor conform Codului Contravenţional al Republicii Moldova. Încălcările depistate, pentru care se aplică sancţiuni administrative, ţin de modul de prescriere a reţetelor şi de eliberare a medicamentelor, păstrarea neconformă a medicamentelor şi practicarea ca profesie a activităţii medicale sau farmaceutice de către o persoană, care nu are studiile medicale sau farmaceutice corespunzătoare.

În celelalte cazuri Inspectoratul GPP a emis prescripţii cu indicarea termenelor de remediere a acestora.

Totodată, la o farmacie din Chişinău au fost depistate încălcări la prevederile Legii Nr. 1456 din 25.05.1993 „Cu privire la activitatea farmaceutică”, prin majorarea marjei adaosului comercial aplicat la formarea preţurilor cu amănuntul. În rezultat, a fost întocmit un act de reevaluare a preţurilor.

În perioada ianuarie – martie 2017, Inspectoratul GPP şi Dispozitivelor Medicale urmează să verifice 50 de unităţi farmaceutice.

 

 

Noutăţi

15
aug
2017

AMDM a semnat, în premieră, acorduri de colaborare cu două instituţii similare din UE

01
aug
2017

AMDM a obținut Certificarea ISO 9001:2015 pentru Sistemul de management al calităţii

19
iul
2017

380 de medicamente, înregistrate de AMDM cu preţuri scăzute de producător

Development and support SEMSEO

(c) 2015. Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale