Comunicat de presă AMDM

06
oct
2017

Aproximativ 20 mii de dispozitive medicale sunt înregistrate în Sistemul Informaţional „Managementul Dispozitivelor Medicale”

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) în comun cu Proiectul moldo-elveţian Repemol au organizat un seminar cu tematica “Inventarierea națională a dispozitivelor medicale. Rezultate și perspective”. La eveniment au participat reprezentanţii instituţiilor medico-sanitare publice din Republica Moldova.

Directorul AMDM, Vladislav Zara a declarat la deschiderea evenimentului, că a fost depus un efort enorm pentru crearea și implementarea Sistemului Informaţional „Managementul Dispozitivelor Medicale” (SIMDM), desfăşurarea cursurilor de instruire, precum şi organizarea primei inventarieri naţionale a echipamentelor şi dispozitivelor medicale prezente în instituţiile publice de sănătate.

„Nu mă voi opri astăzi la discuții despre importanța și necesitatea indiscutabilă a acestui sistem, care va permite să monitorizăm și să gestionăm echipamentele medicale, starea acestora de funcționare, modul de utilizare, și nu în ultimul rând vechimea lor. Vreau doar să vă asigur că vom continua procedura de inventariere, cât și organizarea școlarizărilor, care vor permite participanților să acumuleze abilități teoretice și practice. Acestea le vor face sa se simtă încrezuți în ceea ce fac, în importanța și necesitatea activității lor, și nu în ultimul rând în aportul care îl aduc în sprijinul sistemului medical”, a spus Vladislav Zara.

Silvia Morgoci, manager Proiect moldo-elvețian Repemol, a menţionat că graţie investiţiilor Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare a fost posibilă implementarea SIMDM şi instituirea unei noi specialități universitare în domeniul bioingineriei: „Înainte ca Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare să ne acordă susţinere, în Moldova nu exista nici catedră de bioinginerie, nici bioingineri, nici management al tehnologiilor medicale”.

La rândul său, Victor Șontea, șef al Departamentului Microelectronică și Bioinginerie Medicală, Universitatea Tehnică din Moldova, a spus că, la moment, aproximativ 20 de mii de dispozitive medicale din cca 50 mii existente în instituţiile  publice de sănătate sunt deja înregistrate în SIMDM. „Este foarte important să cunoaștem ce fel de dispozitive avem, unde sunt plasate acestea și în ce stare sunt. Medicina constă la nivel de 50% din aportul specialistului medical şi medicamente și alte 50% din echipamentele medicale utilizate. De aceea este crucial să cunoaștem care e situația pe fiecare spital”, a concluzionat specialistul.

Aplicaţia SIMDM este în proces de testare şi, în curând, va fi lansată oficial. La SIMDM vor avea acces instituţiile medico-sanitare publice şi private, precum şi autorităţile în sănătate.

 

 

 

 

Noutăţi

19
oct
2017

Delegaţie oficială din Republica Belarus, în vizită la Chişinău

13
oct
2017

AMDM şi Centrul de Expertiză şi Testare în Sănătate din Republica Belarus au semnat un memorandum de colaborare

11
oct
2017

Laboratorul pentru Controlul Calităţii Medicamentelor al AMDM, evaluat de experţi europeni

Development and support SEMSEO

(c) 2015. Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale