Atac de panică

Un atac de panică este un atac brusc de frică intensă fără motiv, însoțit de transpirație, palpitații și alte simptome. Atunci când atacurile de panică apar în mod regulat, se spune că o persoană suferă de tulburare de panică.

Toată lumea simte anxietate și frică la anumite momente în viață – este răspunsul natural al organismului la pericol. Se crede că majoritatea oamenilor simt un atac de panică cel puțin o dată în viață și că nu este patologic. În 10% din cazuri, atacurile de panică sunt cauzate de stres și sunt de două ori mai frecvente la femei decât la bărbați.

Există, de asemenea, mai multe tulburări de sănătate mintală care cauzează anxietate severă:

• Fobii – o teamă foarte intensă sau irațională față de un obiect, loc, situație, sentiment sau animal;
• tulburarea de anxietate generalizată – o boală cronică care provoacă anxietate și îngrijorare severă în mai multe situații;
• Tulburare de stres posttraumatic – caracterizată prin simptome psihologice și fizice cauzate de un eveniment înfricoșător sau deranjant.

Cu toate acestea, dacă atacurile de panică nu sunt legate de tulburările de mai sus sau de o boală (hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, tirotoxicoză etc.), sunt recurente și, între atacuri, persoana se află într-o anticipare intensă a unui viitor episod de panică, atunci se spune că suferă de o tulburare de panică.

La persoanele cu tulburare de panică, stresul și panica sau anxietatea apar cu o regularitate destul de deasa. Frecvența atacurilor de panică depinde de gravitatea bolii. Unele persoane au unul sau două atacuri pe lună, în timp ce altele au mai multe atacuri pe săptămână. Atacurile de panică pot fi foarte severe și înspăimântătoare, dar nu sunt periculoase. Nu provoacă vătămări fizice și aproape niciodată nu cauzează spitalizare.

Există o serie de boli și sindroame fizice care pot însoți, de asemenea, atacurile de panică, așa că medicul  ă ar trebui să le excludă mai întâi în timpul unui diagnostic:

• prolapsul valvei mitrale – un defect cardiac;
• sindromul de tahicardie ortostatică posturală (POTS), care este adesea însoțit de leșinuri la schimbarea poziției corpului;
• anemie;
• tahicardia atrială paroxistică – episoade de bătăi neregulate și rapide ale inimii care încep și se termină brusc;
• tirotoxicoza – o afecțiune în care cantități mari de hormoni tiroidieni sunt eliberate în sânge, provocând palpitații, transpirații, tremurături ale membrelor și anxietate;
• diabet zaharat netratat;
• tumori suprarenale – neoplasme la nivelul glandelor suprarenale;
• sindromul carcinoid – un grup de simptome cauzate de tumorile carcinoide care se formează în celulele sistemului endocrin (glande care produc și eliberează hormoni);
• sindromul Zollinger-Ellison – provoacă o producție excesivă de insulină și scăderea glicemiei (hipoglicemie).

Tulburarea de panică poate fi tratată, dar trebuie să consultați un medic cât mai devreme posibil pentru a vă recupera complet. Tratamentul este cel mai eficient într-un stadiu incipient.

Atacurile de panică la copii și adolescenți

Tulburarea de panică este mai frecventă la adolescenți decât la copiii mici. Copiii și tinerii resimt atacurile de panică în mod deosebit de grav. Tulburarea de panică severă poate afecta dezvoltarea și învățarea. Frica  de un alt atac poate determina copilul să nu mai meargă la școală și să nu mai participe la activități sociale. De asemenea, îi poate fi dificil să se concentreze la studii. Un diagnostic de tulburare de panică la un copil necesită un istoric medical și o examinare amănunțită pentru a exclude orice posibile cauze fizice ale simptomelor.

De asemenea, poate fi necesară o examinare pentru alte tulburări de anxietate pentru a determina cauza atacurilor de panică ale copilului. Atacurile de panică la un copil sunt adesea însoțite de țipete și plâns și de respirație rapidă (hiperventilație). În cazul în care copilul prezintă semne și simptome de atacuri de panică pentru o perioadă lungă de timp, medicul poate prescrie psihoterapie, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală.

Simptomele atacului de panică

Simptomele atacului de panică pot fi foarte înspăimântătoare și angoasante. De obicei, acestea apar brusc, fără niciun motiv aparent. În cazul tulburării de panică, atacurile apar în mod regulat. Unii oameni au 1-2 atacuri pe lună, iar alții au mai multe atacuri pe săptămână.

În timpul unui atac de panică, pe lângă sentimentele copleșitoare de anxietate, frică intensă sau frică de moarte, apar și manifestări non-emoționale:

• palpitații;
• transpirație;
• tremurături la nivelul mâinilor;
• bufeuri de căldură, senzație de febră;
• frisoane;
• dificultăți de respirație;
• dureri în piept;
• greață;
• amețeli;
• stări de leșin;
• amorțeală sau furnicături în corp;
• gură uscată;
• nevoia de a urina;
• tinitus;
• răbufniri în abdomen.

Persoanele cu această tulburare încep să se teamă de următorul atac, creând un cerc vicios al “fricii de frică” și al creșterii panicii. Uneori, simptomele se pot manifesta atât de acut încât persoana se simte ca și cum ar avea un atac de cord. Cu toate acestea, este important de reținut că palpitațiile și respirația îngreunată nu duc la un atac de cord. Atacurile de panică pot fi înfricoșătoare, dar nu provoacă daune fizice organismului. După un timp, persoanele cu tulburare de panică învață să își controleze mai bine simptomele.

În cele mai multe cazuri, un atac de panică durează între 5 și 20 de minute. Există relatări despre atacuri care durează până la o oră. Cu toate acestea, este mai probabil ca în aceste cazuri să fi avut loc două atacuri de panică la rând sau ca nivelul de anxietate să fi rămas foarte ridicat pentru o perioadă lungă de timp după primul atac.

În timpul unui atac de panică, o persoană își pierde uneori atât de mult controlul asupra sa încât se simte detașată de ceea ce se întâmplă, de corpul său și de mediul înconjurător. Se poate simți ca și cum ai privi de la distanță, ceea ce face ca lucrurile să pară ireale. Acest lucru se numește depersonalizare. Aceasta nu ajută la ameliorarea simptomelor și nu face ca atacurile de panică să fie mai puțin angoasante. Dimpotrivă, persoanele depersonalizate se simt complet confuze și dezorientate de ceea ce simt.

Cauzele tulburării de panică

Cauzele tulburării de panică nu sunt pe deplin înțelese. Se crede că se poate datora unui număr de factori fizici și psihologici. Unii dintre aceștia sunt descriși mai jos.

Evenimente de viață traumatice. Tragediile, cum ar fi pierderea unei persoane dragi, declanșează uneori un atac de panică și anxietate. Aceste sentimente se pot manifesta imediat după eveniment sau pot apărea brusc ani mai târziu.

Predispoziție ereditară. Se crede că riscul de atacuri de panică recurente este mai mare la persoanele care au o rudă apropiată cu aceeași tulburare, dar baza genetică a acestui lucru nu este încă înțeleasă.

Neurotransmițătorii sunt substanțe chimice produse de creier. Se crede că un dezechilibru al acestor substanțe poate crește riscul de a dezvolta tulburare de panică.

Hipersensibilitate la dioxidul de carbon. Unii experți cred că atacurile de panică pot fi legate de o sensibilitate crescută la dioxidul de carbon. Inhalarea aerului cu un conținut ridicat de CO2 poate declanșa atacuri de panică, iar exercițiile de respirație pot ajuta la gestionarea acestora.

O tendință de a exagera. Există o teorie conform căreia persoanele care au atacuri de panică au tendința de a exagera gravitatea unor simptome minore, declanșând un atac de panică.

Diagnosticarea tulburării de panică

Toți cei care suferă de tulburare de panică experimentează atacuri de panică. Dar atacurile de panică nu indică întotdeauna o tulburare de panică. Unii oameni au atacuri de panică ca răspuns la anumite situații. De exemplu, o persoană poate avea o fobie (frică copleșitoare) de spațiile închise (claustrofobie) și să aibă atacuri de panică atunci când se află în aceste locuri.

Majoritatea persoanelor cu fobii au atacuri de panică doar atunci când se confruntă cu lucruri care le provoacă frica, în timp ce persoanele cu tulburare de panică au de obicei atacuri de panică fără avertisment și fără niciun motiv aparent. Prin urmare, un diagnostic de tulburare de panică se pune doar dacă persoana a experimentat în mod repetat atacuri de panică neașteptate, după care a fost anxios sau temător în legătură cu următorul atac timp de cel puțin o lună.

Tulburarea de panică și atacurile de panică sunt de obicei diagnosticate de un psihoterapeut sau de un psihiatru. Medicul vă va cere să vă descrieți simptomele, cât de des apar și în ce situații. Discutarea sentimentelor, a emoțiilor și a vieții private cu un străin poate fi dificilă, dar nu trebuie să fiți anxios sau rușinat. Medicul trebuie să înțeleagă simptomele, astfel încât să poată pune diagnosticul corect și să vă prescrie cel mai bun tratament.

După interviu, medicul poate recomanda o examinare fizică pentru a verifica dacă simptomele sunt cauzate de o afecțiune a unui organ intern. De exemplu, o glandă tiroidă hiperactivă (hipertiroidism) provoacă uneori simptome similare unui atac de panică. Prin excluderea unor posibile boli cronice, medicul va putea pune un diagnostic precis.

Tratamentul atacurilor de panică

Scopul principal al tratamentului tulburărilor de panică este de a reduce numărul de atacuri de panică și de a atenua simptomele acestora. Pentru aceasta se folosesc două metode principale – psihoterapia și medicația. În funcție de situația specifică, poate fi prescrisă una dintre aceste metode sau o combinație a acestora. De obicei, se folosește terapia cognitiv-comportamentală. Dacă aceasta nu ajută, medicul poate prescrie medicamente.

Nu există o metodă unică de tratament și este posibil să trebuiască să încercați mai multe dintre ele înainte de a o găsi pe cea mai bună. Tratamentul este prescris pe baza stării dumneavoastră generale de sănătate, a gravității bolii și a preferințelor  ă personale. Este important ca persoana să înțeleagă în ce constă tratamentul. În cazul în care apar întrebări, trebuie consultat un medic.

Psihoterapia pentru atacurile de panică

Psihoterapia s-a dovedit a fi un tratament pe termen lung pentru tulburarea de panică și este recomandată. De obicei, se folosește terapia cognitiv-comportamentală și este considerată a fi una dintre cele mai eficiente psihoterapii pentru această afecțiune. Aceasta constă în întâlniri regulate cu un psihoterapeut care discută cu persoana respectivă reacțiile sale la atacul de panică, precum și gândurile sale din timpul atacului.

După ce identifică gândurile și convingerile negative, persoana începe să lucreze pentru a le înlocui cu unele mai realiste și mai echilibrate, cu ajutorul psihoterapeutului. Terapeutul îl învață pe pacient cum să își gestioneze comportamentul și emoțiile, astfel încât să fie mai ușor să facă față unui atac de panică în viitor. De exemplu, el poate arăta exerciții de respirație pentru a vă ajuta să vă calmați în timpul atacului.

Se recomandă între 7 și 14 ore de terapie cognitiv-comportamentală pe parcursul a patru luni. De obicei, este vorba de o ședință pe săptămână, timp de 1 până la 2 ore. Uneori, cursul poate fi scurtat. Atunci ședințele sunt mai scurte, dar terapeutul dă “teme pentru acasă”, astfel încât până la următoarea întâlnire persoana să poată consolida ceea ce a învățat.

O altă opțiune pentru psihoterapie este participarea la grupuri de sprijin. Grupurile de sprijin oferă informații utile și sfaturi despre cum să faci față atacurilor de panică. Acolo, puteți întâlni persoane care trec prin aceleași dificultăți și emoții ca și dumneavoastră. Acest lucru ajută la evitarea sentimentelor de izolare și detașare de ceilalți.

Sesiunile de terapie de grup nu sunt posibile doar față în față, ci și de la distanță. Unele organizații vă permit să primiți sprijin și ajutor prin telefon sau prin poștă. Puteți discuta despre atacurile de panică pe forumuri precum aici sau aici.

Tratamentul medicamentos a atacurilor de panică

Antidepresivele sunt utilizate pentru a trata atacurile de panică, la fel ca în tratamentul depresiei: inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei și antidepresivele triciclice. Acestea pot avea nevoie de 2-4 săptămâni pentru a acționa, așa că este important să nu încetați să le luați prea devreme, chiar dacă nu par să funcționeze. Este posibilă întreruperea unui tratament medicamentos prescris doar atunci când medicul vă indică acest lucru, reducând treptat doza.

În timpul tratamentului cu antidepresive, trebuie făcute vizite periodice la medic pentru a vă monitoriza starea de sănătate și eficacitatea tratamentului. Acest lucru se face de obicei la săptămânile 2, 4, 6 și 12 de tratament. În timpul vizitei, trebuie să vă informați medicul cu privire la orice efecte secundare ale medicamentelor, dacă există. Dacă este necesar, medicul va înlocui medicamentul cu unul similar.

Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI). Acest tip de antidepresive crește nivelul de serotonină din creier. Acestea sunt tipul preferat de antidepresive în tratamentul atacurilor de panică. Se începe cu cea mai mică doză, care crește pe măsură ce organismul se obișnuiește cu medicamentul. Efectele secundare tipice ale SSRI sunt:

• greață;
• dureri de cap;
• pierderea interesului pentru sex (scăderea libidoului);
• vedere încețoșată;
• diaree sau constipație;
• amețeli;
• gură uscată;
• pierderea poftei de mâncare;
• transpirație;
• agitație;
• insomnie (tulburări de somn);
• dureri abdominale.

La începutul administrării de ISRS, anxietatea și panica pot crește ușor. În majoritatea cazurilor, acest lucru este temporar și ar trebui să se amelioreze în câteva zile. Medicul    poate, la discreția sa, să vă prescrie analize regulate de sânge sau verificări ale tensiunii arteriale. Dacă nu există niciun semn de ameliorare după 12 săptămâni de tratament, se prescrie un alt medicament.

Durata tratamentului depinde de modul în care organismul reacționează la antidepresiv. Chiar dacă un atac de panică nu pare să apară din nou, este necesar să se continue tratamentul timp de 6-12 luni. Oprirea prematură a tratamentului crește riscul unei recidive. Unele persoane trebuie să ia SSRI mai mult de 6-12 luni. Atunci când medicul    decide că este sigur să întrerupeți tratamentul, doza de SSRI va trebui redusă treptat. Ca și în cazul altor antidepresive, nu trebuie să încetați să luați medicamentul de unul singur. Acest lucru poate duce la simptome de sevraj caracterizate prin următoarele:

• amețeli;
• amorțeală și senzații de furnicături;
• greață și vărsături;
• dureri de cap;
• anxietate;
• tulburări de somn;
• transpirație.

De asemenea, poate apărea un sindrom de sevraj ușor dacă omiteți o doză sau reduceți doza.

Unele persoane trebuie să ia SSRI în mod continuu. Alții sunt ajutați să reducă riscul de recidivă printr-un curs de terapie cognitiv-comportamentală.

Antidepresivele triciclice sunt prescrise atunci când SSRI nu sunt adecvate sau când un tratament de 12 săptămâni cu aceste medicamente a eșuat. Antidepresivele triciclice sunt similare cu SSRI în acțiunile lor. Acestea reglează nivelurile de noradrenalină și serotonină din creier, cu un efect pozitiv asupra sentimentelor și stării de spirit. Antidepresivele triciclice nu creează dependență, dar au o incidență mai mare de efecte secundare în comparație cu SSRI:

• constipație;
• Dificultăți la urinare;
• vedere încețoșată;
• gură uscată;
• creștere sau pierdere în greutate;
• somnolență;
• transpirație;
• amețeli și stări de leșin;
• erupții cutanate.

Efectele secundare ar trebui să dispară în termen de 7-10 zile de la administrarea medicamentului, pe măsură ce organismul se obișnuiește cu el. Dacă acestea sunt inconfortabile și nu scad în timp, trebuie să consultați un medic.

Pregabalina este un alt medicament prescris adesea pentru a trata tulburarea de panică. Este un anticonvulsivant care este utilizat și pentru a trata epilepsia. Efectele secundare ale pregabalinei sunt:

• somnolență;
• amețeli, senzația de a vă roti în jurul obiectelor sau în jurul dumneavoastră;
• creșterea apetitului și creșterea în greutate;
• vedere încețoșată;
• dureri de cap;
• xerostomie.

Riscul de greață și de scădere a apetitului sexual este mai mic la tratamentul cu pregabalină decât la cel cu ISRS.

Clonazepam – utilizat pentru tratarea atât a epilepsiei, cât și a tulburărilor de panică. Poate provoca multe efecte secundare, inclusiv pierderea forței, mișcări involuntare ale ochilor (nistagmus), confuzie și reacții alergice.

Cum să oprești singur un atac de panică

Există mai multe modalități de a gestiona singur simptomele tulburării de panică. Urmând sfaturile de mai jos, veți putea să vă atenuați semnificativ starea.

1. Dacă este posibil, rămâneți într-un singur loc în timpul unui atac de panică. Dacă atacul începe în timp ce conduceți, trageți pe marginea drumului și parcați într-un loc sigur.

2. În timpul unui atac de panică, amintiți-vă că gândurile și sentimentele înfricoșătoare vor trece mai devreme sau mai târziu. Vă puteți concentra asupra unui lucru sigur și vizibil, cum ar fi să urmăriți trecerea timpului pe un ceas sau să vă uitați la produsele de pe raftul unui magazin.

3. Urmăriți-vă respirația. Respirația rapidă poate agrava panica și anxietatea. Încercați să respirați încet și profund, numărând până la trei la fiecare inspirație și expirație.

4. Încercați să identificați frica și să o depășiți. Pentru a face acest lucru, vă puteți reaminti în mod constant că frica nu este reală și că va trece în câteva minute.

În timpul unui atac de panică, în mintea unei persoane pot apărea tot felul de gânduri. De exemplu, unele persoane se gândesc la dezastre sau la moarte. În loc să se concentreze pe premonițiile negative, ar trebui să încerce să se concentreze pe cele pozitive. Acest lucru se numește vizualizare creativă. Gândiți-vă la un loc sau la un eveniment care vă dă un sentiment de pace și relaxare. Odată ce l-ați vizualizat, concentrați-vă toată atenția asupra lui. Acest lucru vă ajută să vă distrageți atenția de la ceea ce se întâmplă și ușurează un atac de panică. A gândi pozitiv poate fi dificil, mai ales dacă sunteți obișnuit să vă gândiți la lucruri rele. Vizualizarea creativă necesită practică, dar, treptat, gândurile tale despre tine și despre ceilalți se vor schimba într-o direcție pozitivă.

Nu rezistați unui atac de panică. Rezistența nu face adesea decât să înrăutățească lucrurile. Dacă o persoană încearcă să se adune și își dă seama că nu este în stare să facă acest lucru, acest lucru nu face decât să sporească anxietatea și panica. În schimb, în timpul unui atac ar trebui să se accepte faptul că este jenant, slab controlat și să se convingă că un atac de panică nu pune în pericol viața. Ar trebui să te concentrezi pe faptul că atacul va trece mai devreme sau mai târziu și să încerci să îl aștepți.

Diferite tehnici de relaxare, cum ar fi masajul și aromaterapia, sunt bune pentru a ușura tensiunea între atacuri și pentru a ușura desfășurarea atacului în sine. Yoga și pilates pot fi, de asemenea, de ajutor. Există, de asemenea, exerciții de respirație și tehnici de relaxare care pot fi folosite pentru a ameliora simptomele în timpul unui atac.

Activitatea fizică regulată, în special exercițiile aerobice, ajută la ameliorarea stresului și a tensiunii și ajută, de asemenea, la producerea de serotonină, o substanță care îmbunătățește starea de spirit. Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 19 și 64 de ani se recomandă cel puțin 150 de minute (două ore și jumătate) de activitate aerobică de intensitate moderată pe săptămână. Aceasta ar putea fi, de exemplu, mersul pe bicicletă sau mersul pe jos în ritm alert. Două sau mai multe zile pe săptămână ar trebui să efectuați exerciții de forță care să lucreze toate grupele majore de mușchi (picioare, șolduri, mușchii abdominali și pectorali, umeri și brațe).

Înainte de a începe să faceți exerciții fizice sau după o pauză îndelungată de la activitatea fizică și sport, ar trebui să faceți un control medical. Citiți mai multe despre sfaturi de exerciții fizice pentru adulți.

Alimentația are un efect important asupra sistemului nervos și a psihicului. Fluctuațiile nivelului de zahăr din sânge pot afecta simptomele unui atac de panică. Prin urmare, ar trebui să mențineți o dietă sănătoasă și echilibrată, să mâncați regulat și să vă abțineți de la alimentele și băuturile care conțin mult zahăr. Cafeina, alcoolul și fumatul trebuie, de asemenea, evitate, deoarece agravează atacurile de panică.

Complicații ale tulburării de panică

Tulburarea de panică poate fi tratată, ceea ce necesită consultarea unui medic cât mai curând posibil. Tratamentul este cel mai eficient într-un stadiu incipient. Dacă este lăsată în voia sorții, tulburarea de panică limitează abilitățile unei persoane și duce la izolare socială și crește riscul de a dezvolta alte tulburări psihice.

Agorafobia este una dintre tulburările care se pot dezvolta ca fundal al tulburării de panică. Aceasta este adesea cauzată de teama unei persoane de a avea un atac de panică într-un loc public. Agorafobia este frica de a fi într-o situație din care poate fi dificil de ieșit sau în care nimeni nu va veni să ajute dacă ceva nu merge bine, o frică de spațiile deschise. În cazul acestei fobii, a fi într-un loc aglomerat sau a călători poate fi foarte angoasant. Agorafobia poate limita grav desfășurarea activităților zilnice și a muncii. Poate fi dificil să pleci de acasă, mai ales fără un membru al familiei sau un prieten de încredere.

În cazul tulburării de panică, se pot dezvolta și alte temeri și fobii, adesea în mod irațional. De exemplu, o persoană se teme de un obiect sau de o acțiune care poate declanșa un atac de panică.

Unele studii au arătat că afecțiunile care provoacă anxietate severă, cum ar fi tulburarea de panică, cresc, de asemenea, riscul de dependență de alcool sau de droguri. Efectele secundare sau simptomele de sevraj atât de la medicamente, cât și de la droguri pot crește anxietatea.

Fumatul și cofeina cresc, de asemenea, anxietatea, așa că încercați să renunțați la fumat și să reduceți consumul de cofeină.

La ce medic ar trebui să merg dacă am atacuri de panică?

Atacurile de panică pot fi tratate de o serie de medici. Puteți utiliza serviciul nostru pentru a găsi

un psihiatru de încredere – un medic specializat în sănătate mintală, unul dintre puținii profesioniști în domeniul sănătății mintale care poate prescrie medicamente;

un psihoterapeut bun – un medic care tratează cu precădere atacurile de panică fără pastile, prin conversație;

un psiholog clinician – este implicat în studiul științific al comportamentului uman și al proceselor mentale și este specializat în evaluarea și tratamentul tulburărilor mentale, ajutând la găsirea unor modalități eficiente de gestionare a anxietății și a atacurilor de panică.