Peritonita

Peritonita este o inflamație a peritoneului, membrana subțire care acoperă organele din abdomen. Peritonita este considerată o afecțiune care pune viața în pericol și necesită asistență medicală urgentă.

Semnele peritonitei apar, de obicei, brusc. Principalele sunt durerea abdominală bruscă și intensă, greața și o febră de 38 ºC sau mai mare. Peritonita este asociată cu o infecție bacteriană sau fungică care pătrunde în cavitatea abdominală din exterior sau din altă parte a corpului. Cel mai adesea, peritonita este cauzată de o infecție sau de o traumă a cavității abdominale.

Peritonita este o afecțiune periculoasă care trebuie recunoscută cât mai devreme posibil și tratată de urgență pentru a evita complicațiile fatale. Suspiciunea de peritonită este, prin urmare, o indicație pentru internarea urgentă în spital. Infecția care provoacă peritonita este tratată cu injecții de antibiotice sau medicamente antifungice, în funcție de tipul de agent patogen. În unele cazuri, poate fi necesară o intervenție chirurgicală.

Peritonita poate duce la deces, în ciuda celor mai bune eforturi ale medicilor. Pericolul acestei boli constă în faptul că infecția se poate răspândi rapid prin sânge la organele vitale (sepsis). Din punct de vedere statistic, aproximativ unul din zece cazuri de peritonită cauzată de o perforare a peretelui intestinal este fatal, deși acest lucru depinde în mare măsură de cauza bolii, de vârsta și de starea generală de sănătate a persoanei. Peritonita asociată cu ciroza și dializa rinichilor are mai puține șanse de a fi fatală, dar reprezintă totuși un pericol pentru sănătate.

Simptomele peritonitei

Unul dintre principalele simptome ale peritonitei este durerea abdominală. Durerea este adesea bruscă, ascuțită și de intensitate crescândă. Alte simptome posibile ale peritonitei sunt:

• greață;
• vome;
• lipsa poftei de mâncare;
• frisoane;
• febră de 38ºC sau mai mare;
• palpitații;
• incapacitate de a urina sau cantitate redusă de urină;
• balonare.

Dacă faceți dializă peritoneală pentru insuficiență renală, este posibil ca lichidul care intră în punga de colectare să fie mai tulbure decât de obicei și poate conține fulgi sau bulgări albi. În cazul în care peritonita este cauzată de ciroză, este posibil să nu existe deloc dureri abdominale. În schimb, poate exista o stare generală de rău, precum și complicații hepatice, cum ar fi un abdomen mărit din cauza retenției de lichide și confuzie.

Cauzele peritonitei

Peritonita apare atunci când bacteriile sau ciupercile infectează peritoneul. Peritoneul este un strat subțire de țesut din interiorul cavității abdominale.

Peritonita secundară este cea mai frecventă variantă de inflamație a peritoneului. Peritonita secundară este cauzată de răspândirea infecției de la un organ abdominal sau de la o altă parte a corpului. Cauzele comune ale peritonitei secundare includ:

• perforarea ulcerului gastric (ruperea peretelui stomacului);
• ruperea apendicelui;
• pancreatită acută (inflamația pancreasului);
• traumatism peritoneal sever, cum ar fi o rană de cuțit sau de glonț;
• boli ale sistemului digestiv, cum ar fi boala Crohn sau diverticulita.

Atât boala Crohn, cât și diverticulita pot provoca inflamarea intestinului gros. Dacă inflamația este deosebit de severă, peretele intestinului gros este deteriorat, iar conținutul său, bogat în bacterii, pătrunde în cavitatea abdominală, provocând apariția unei infecții.

Mai rar, peritonita rezultă în urma unei infecții directe a peritoneului – peritonita primară (spontană). Peritonita primară se datorează, de obicei, unei acumulări de lichid infectat în cavitatea abdominală în cazul cirozei sau dializei peritoneale în cazul insuficienței renale.

Afectarea ficatului poate provoca cicatrizarea acestuia – numită ciroză. Cele mai frecvente cauze ale cirozei sunt abuzul de alcool, hepatita C sau hepatoza grasă (ficatul gras).

Ciroza poate provoca o acumulare de lichid în abdomen (ascită). Acest lichid este deosebit de predispus la infecții și reprezintă un mediu favorabil pentru dezvoltarea și înmulțirea bacteriilor și ciupercilor. Această acumulare de lichid apare la jumătate dintre persoanele cu ciroză, de obicei la mulți ani după ce au fost diagnosticate. Aproximativ 20% dintre persoanele cu ascită cirotică dezvoltă peritonită.

Persoanele cu insuficiență renală care fac dializă peritoneală au un risc crescut de peritonită. Dializa este o modalitate de a curăța sângele de deșeurile metabolice nedorite. Dializa înlocuiește funcția renală a pacienților.

În dializa peritoneală, peritoneul acționează ca un filtru renal pentru a elimina produsele reziduale din sânge. Un tub mic, numit cateter, este introdus în abdomen și prin el se elimină deșeurile. În cazuri rare, peritonita poate fi cauzată de o infecție care este introdusă în organism odată cu echipamentul.

Diagnosticarea peritonitei

Diagnosticarea peritonitei necesită o examinare și o serie de teste și investigații. Medicul   de familie vă va intervieva cu privire la simptomele   și la afecțiunile medicale recente și va efectua un examen fizic detaliat. Dacă aveți peritonită, va apărea o durere ascuțită atunci când apăsați pe peretele abdominal. Examinarea va ajuta la excluderea altor afecțiuni cu simptome similare, cum ar fi o hernie. Riscul de complicații din cauza peritonitei este ridicat, așa că, dacă medicul   de familie suspectează o inflamație peritoneală, este probabil să fiți trimis direct la spital pentru evaluare și tratament.

Testele de sânge și de urină pot ajuta la confirmarea diagnosticului de peritonită. Dacă aveți o acumulare de lichid în abdomen, medicul   poate lua o probă din acest lichid cu un ac fin pentru a verifica dacă există o infecție.

Medicul   vă poate recomanda, de asemenea, să faceți următoarele teste:

• Radiografii – Radiografiile sunt folosite pentru a lua o imagine care poate arăta un semn de ruptură a unui organ intern – aer în abdomen;
• ecografie (ultrasunete) – undele sonore sunt folosite pentru a produce o imagine a abdomenului  ;
• tomografie computerizată (CT) – se iau o serie de raze X și sunt compilate de un computer într-o imagine tridimensională detaliată a organelor   abdominale.

Aceste tipuri de teste pot ajuta la identificarea leziunilor organelor interne, cum ar fi un apendice rupt, un ulcer gastric perforat (rupt) sau o inflamație extinsă a colonului.

Tratamentul pentru peritonită

Dacă sunteți diagnosticat cu peritonită, este probabil că veți fi trimis la spital pentru ca medicii să vă poată monitoriza starea de sănătate.

Acest lucru se datorează riscului de complicații periculoase ale peritonitei, cum ar fi otrăvirea sângelui.

Prima etapă a tratamentului pentru peritonită va consta în injecții de antibiotice sau în administrarea de medicamente antifungice. Tratamentul durează, de obicei, 10-14 zile. În cazul în care peritonita a fost cauzată de dializa peritoneală, antibioticele pot fi injectate direct în abdomen. Cercetările arată că acest lucru este mai eficient decât administrarea antibioticelor pe cale intravenoasă.

Va trebui să faceți dializă printr-o altă metodă, cum ar fi hemodializa (în care sângele trece printr-un aparat cu filtru special) până când peritonita se vindecă. Se prescriu analgezice pentru a calma durerea.

Multe persoane cu peritonită au probleme de digerare și absorbție a alimentelor, așa că poate fi necesar să vă alimentați prin intermediul unui tub. Acesta este introdus în stomac fie prin nas (sondă nazogastrică), fie chirurgical prin peretele frontal al stomacului. Dacă aceste opțiuni nu pot fi folosite, nutrienții pot fi administrați direct în venă (nutriție parenterală).

În cazul în care organele dvs. interne au fost deteriorate ca urmare a infecției, poate fi necesară îndepărtarea chirurgicală a acestora. În unele cazuri, în cavitatea abdominală apar abcese (cavități pline de puroi), din care trebuie drenat puroiul prin puncționarea lor cu un ac. Operația se realizează cu ajutorul unei ecografii, care ajută la ghidarea acului spre abces. Procedura se efectuează de obicei sub anestezie locală, astfel încât nu ar trebui să simțiți nicio durere.

De asemenea, este necesară intervenția chirurgicală pentru a elimina cauza peritonitei dacă aceasta este legată de leziuni ale organelor interne, cum ar fi o ruptură de apendice.

Complicații ale peritonitei

În cazul peritonitei, infecția poate pătrunde în fluxul sanguin și se poate răspândi în tot corpul, ceea ce se numește septicemie. Septicemia severă este adesea însoțită de infectarea mai multor organe și de o scădere bruscă a tensiunii arteriale care întrerupe alimentarea cu sânge a organelor vitale.

Simptomele sepsisului apar de obicei brusc. Acestea includ:

• febră mare (peste 38ºC);
• frisoane;
• palpitații;
• respirație rapidă.

Sepsisul se tratează cu fluide intravenoase și antibiotice. Dacă sepsisul nu este tratat la timp, poate provoca șoc septic.

Șocul septic este o scădere bruscă a tensiunii arteriale. Simptomele șocului, cum ar fi pielea rece și bătăile rapide ale inimii, apar ca o consecință. Septicemia afectează multe procese vitale: tensiunea arterială, respirația și funcționarea organelor, ceea ce poate duce la deces. Tratamentul se efectuează, de obicei, în unitatea de terapie intensivă, unde există posibilitatea de a menține funcțiile vitale ale organismului pe durata tratamentului.